Eveniment ACCA – octombrie 2016
Pe 24 şi 25 octombrie 2016 biroul local al ACCA (pentru Europa de Sud-Est) a sarbatorit 10 ani de activitate, ocazie cu care a organizat diferite evenimente. ACCA este un important organism internaţional al profesiei contabile, cu peste 180.000 de membri la nivel global. Facultatea CIG are două programe de studii acreditate de către ACCA (licenţă şi masterul Business Accounting). Pe data de 24 octombrie 2016 a avut loc conferinţa aniversară Viitorul profesiei contabile, la care au participat peste 200 de reprezentanţi ai organismelor profesionale şi membri ACCA. La eveniment au participat şi profesori din cadrul facultăţii noastre
- Published in Evenimente în imagini, Relații cu mediul de afaceri
Deschiderea anului universitar 2016-2017
- Published in Evenimente în imagini
Testimonial – Școala de vară AFER
Școala de vară AFER
„Bucovina Summer School of European Integration”
A fost pentru prima oară când am participat la o școală de vară și cu siguranță aș repeta experiența. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost o gazdă primitoare și ne-a oferit zece zile memorabile. Pot spune că prelegerile ținute de profesorii de la universități de prestigiu din țară (Târgu Mureș, Brașov, Iași) pe teme variate s-au îmbinat perfect cu distracția și vizitele turistice prin Bucovina.
Ne-am adunat acolo studenți din toată țara de la facultăți cu profil economic cu scopul de a interacționa și dezvolta idei creative pentru valorificarea oportunităților oferite de UE pentru dezvoltarea Bucovinei. Activitățile au fost diverse și ne-au inspirat în realizarea proiectelor care au avut ca temă „E.U. pentru tine și regiunea ta”. Îmi amintesc cu nostalgie de vizitele de studiu de la Camera de Comerț și fabrica de bere Bermas, de turul orașului Suceava, excursiile la mănăstiri, concursul de fotografie, focul de tabără și nu numai. Punctul culminant a fost prezentarea proiectelor, pentru care toate cele patru echipe au fost premiate. Echipa verde din care am făcut și eu parte a luat premiul pentru sustenabilitate, ceea ce mă face foarte mândră.
Cea mai frumoasă parte este cea în care am legat prietenii, am cunoscut oameni extraordinari, cu o gândire deschisă, cu perspective de viitor fascinante și cu un simț al socializării neașteptat de dezvoltat.
Mulțumesc conducerii facultății pentru oportunitatea de a participa la acest proiect și recomand tuturor studenților să valorifice orice ocazie de a avea o astfel de experiență pentru că va contribui la dezvoltarea lor personală și profesională.
ARDELEANU MARIA-LARISA
Master anul I Concepte și practici de audit la nivel național și internațional, CIG
- Published in Cercetare, Evenimente
Mult succes promoției 2016!
- Published in Evenimente în imagini
Conferința AMIS 2016
- Published in Cercetare-Conferințe, Evenimente în imagini