Anunț: Lansare proiect ROSE – Șanse de succes pentru studenții contabili din anul I (PROCIG)
Facultatea CIG anunță implementarea începând cu luna decembrie 2019 a proiectului Șanse de succes pentru studenții contabili din anul I (PROCIG).
Obiectivul general al proiectulului îl constituie prevenirea și remedierea fenomenului de abandon a studiilor universitare de la Facultatea CIG din cadrul ASE din București prin integrarea în programe remediale a unui număr de 300 de studenți și prin implementarea unui program de coaching, dezvoltare personală, îndrumare și sprijin (tutorat), consiliere profesională și orientare în carieră pentru aceeași colectivitate de studenți.
Activitățile ce se vor desfășura în cadrul proiectului vizează:
- Dezvoltarea unor programe remediale pentru studenți cu scopul de a stimula finalizarea studiilor.
- Desfășurarea unor campanii de conștientizare privind riscurile și consecințele asociate abandonului universitar.
- Dezvoltarea unui program de îndrumare și sprijin (tutorat).
- Proiectarea și implementarea unor activități de consiliere profesională și orientare în carieră.
- Proiectarea și implementarea unor activități de coaching, dezvoltare personală și dezvoltare a competențelor socio–emoționale
- Organizarea a două ateliere de lucru pentru schimbul de bune practici și dezvoltarea de competențelor.
- Organizarea a 8 vizite de studii cu membrii grupului țintă
Grupul țintă al proiectului este de 300 studenți din anul I, învățământ de licență cu prezență în campus, de la Facultatea CIG din cadrul ASE București.
Activitățile sunt finanțate nanțat prin PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE), SCHEMA DE GRANTURI NECOMPETITIVE PENTRU UNIVERSITĂȚI, Acord Grant 272/SGU/NC/II/25.11.2019
Mai multe informații pe pagina proiectului: cig.ase.ro/procig
- Published in Avizier CIG, Proiect ROSE